Cum vede un misogin femeia

Revin, putin mai tarziu decat trebuia, cu ultima pledoarie a lui Pretextat Tach si anume, misoginia. Peste “Igiena asasinului” au mai trecut aproape trei carti, dar nu ma pot abtine sa nu revin la acest caracter insolit si persuasiv in acelasi timp. Am ales, ca in toate celelalte insemnari ale A. Nothomb, sa nu-mi folosesc cuvintele proprii pentru a nu diminua elocinta scrierilor ei.

“[...]ai vazut dumneata ceva mai urat decat o femeie? iti inchipui cum ar fi sa ai sani, coapse, ca sa nu mai vorbesc de tot restul? …o rasa cum nu se poate mai spurcata, victimele astea. Daca am extermina-o complet, poate ca am avea, in sfarsit, liniste, iar victimele ar avea si ele ce-si doresc, si anume martiriul. Femeile sunt niste victime deosebit de pernicioase intrucat isi cad victime mai cu seama lor insile, adica celorlalte femei. Daca vrei sa cunosti drojdia sentimentelor omenesti, cerceteaza sentimentele pe care le nutresc femeile unele fata de altele: ai sa te infiori de scarba vazand atata ipocrizie, gelozie, rautate si josnicie. [...] Conditia femeii a devenit teatrul celei mai scarbavnice rele-credinte.

[...] Sa luam situatia cum era inainte; femeia ii este inferioara barbatului, se intelege de la sine, ajunge sa vezi cat e de urata. Pe vremuri, nici urma de rea credinta: nu-i ascundeam inferioritatea si o tratam ca atare. Astazi, te apuca greata: femeia ii este tot inferioara barbatului – e tot asa de urata-, dar o impodobim cum ca ar fi egala cu el. Proasta cum e, crede, bineinteles. O tratam insa tot ca si cum ar fi inferioara: salariile nu-s decat un indiciu minor. Celelalte indicii sunt cu mult mai grave: femeile-s ultimele in toate domeniile, incepand cu cel al seductiei – ceea ce nu-i deloc de natura sa ne mire, avand in vedere uratenia, nerozia si mai ales tafna lor dezgustatoare ce iese la iveala cu primul prilej.”

“[...] Femeile de acum sunt chiar mai rele decat menajerele de altadata, care macar serveau la ceva. Astazi, femeile isi petrec timpul discutand cu colegele de serviciu subiecte importante cum ar fi problemele lor sentimentale sau legate de calorii – ceea ce inseamna acelasi lucru. cand se plictisesc prea tare, fac ce fac si se lasa regulate de sefi, ceea ce le procura delicioasa betie de a-si baga picioarele in viata altora. Pentru o femeie, asta-i cea mai frumoasa promovare. cand distruge viata cuiva, o femeie vede intr-o asemenea isprava dovada suprema a spiritualitatii ei: Bag zazanie, deci am suflet, gandeste ea.”

Vedeti de ce am spus ca Pretextat Tach e persuasiv? Pentru ca as spune ca m-ar fi convins si de data asta, daca nu as fi femeie.

Uimire si cutremur

Uimire si cutremur – Amelie Nothomb

” Copil fiind vroiam sa devin Dumnezeu. Foarte repede am inteles ca ceream prea mult si-am mai turnat putina agheasma in vin: aveam sa fiu Isus. Mi-am dat seama curand ca aveam o ambitie excesiva si am acceptat sa ‘ma fac’ martir cand voi fi mare. Adulta am hotarat sa fiu mai putin megalomana si sa lucrez ca interpreta intr-o companie japoneza. Vai, era prea mult pentru mine si a trebuit sa mai cobor o treapta, devenind contabila. Nimic insa nu putea incetini fulgeratoarea mea coborare sociala. Am fost asadar mutata pe post de a cincea roata la caruta. Din nefericire -ar fi trebuit sa-mi dau seama- a cincea roata la caruta, pentru mine, tot prea mult era. Am fost atunci investita cu misiunea finala: curatarea budelor.”

Profilul cititorului

Despre cititori in viziunea lui Pretextat Tach (Amelie Nothomb – Igiena asasinului)

“Exista nenumarati oameni care duc sofisticarea pana acolo incat citesc fara sa citeasca. Strabat cartile ca niste oameni-broasca fara sa inghita strop de apa”

“Nu esti niciodata acelasi dupa ce ai citit o carte, fie ea si modesta precum cele ale lui Leo Malet: si un Leo Malet te schimba. Dupa ce ai citit un Leo Malet, nu mai privesti o fata in impermeabil cu aceiasi ochi ca inainte. A, pai e foarte important! Schimbarea privirii, asta-i marea noastra opera (a scriitorului-nota mea)!”

“in fond, oamenii nu citesc; daca citesc nu pricep; daca pricep, uita”

“Cititorului ii trebuie un anus, ca scriitorul sa-l incalece.”

Cum se citeste:

“[...] eu, unul, citesc cum mananc: ceea ce inseamna nu numai ca e un lucru de care am nevoie, ci mai ales ca intra in compozitia mea si o modifica. [...] cei mai multi ies din Proust sau din Simenon la fel cum au intrat, fara sa fi pierdut vreo farama din ce erau si fara sa fi castigat vreo farama in plus.”

De ce scrisul e daunator?

“Scrisul isi baga picioarele in tot si in toate: gandeste-te la copacii care trebuie doborati pentru hartie, la spatiile care trebuie gasite pentru stocarea cartilor, la cati bistari costa tiparirea lor, la cati bistari ii vor costa pe eventualii cititori, la plictiseala pe care o vor simti acesti nefericiti citindu-le, la vinovatia incercata de nenorocitii care le vor cumpara si nu vor avea curajul sa le citeasca, la tristetea imbecililor cumsecade care le vor citi fara sa le inteleaga, in sfarsit si mai ales, la infumurarea prosteasca a conversatiilor ce vor urma dupa citirea sau necitirea lor.”

Cum sa fii un bun scriitor

Pe Amelie Nothomb nu pot sa o citesc decat pe nerasuflate. Sunt indragostita de romanele ei si e printre putinii scriitori carora le-as reciti romanele. Chiar la trei zile dupa ce am terminat “Igiena asasinului” am inceput sa o recitesc. Nici mie nu-mi vine sa cred ca fac asta pentru ca nu suport sa citesc de doua ori o carte, sau sa vad de doua ori un film.

“Uimire si cutremur” a fost primul ei roman citit de mine, pe care l-am devorat pe loc. Plina de talent, spirituala, ironica, insolita te capteaza inca din primele randuri. “Antichrista” e un amestec de umor si rautate care te surprinde. A.N. e delicioasa!

Pretextat Tach (Igiena asasinului) e unul din cele mai controversate personaje intalnite. Intalnesti multe contradictii ale “normalului” in mintea acestuia, si iti vine sa cedezi in fata viziunii lui datorita convingerii cu care-si sustine ideile.

Am sa incep cu reprezentarea scriitorului:

“Cum ai vrea dumneata ca un scriitor sa fie pudic? E meseria cea mai impudica din lume: prin stil, idei, poveste si cercetari, scriitorii nu vorbesc niciodata decat despre ei insisi, ba, colac peste pupaza, se mai folosesc si de cuvinte. [...] scriitorii sunt obsceni; altminteri ar fi si ei contabili de tren, telefonisti, intr-un cuvant, oameni respectabili.”

“Dar n-ajunge sa ai pana buna sa fii scriitor. [...] trebuie sa ai boase. [...] boasele sunt capacitatea de rezistenta a unui individ la reaua-credinta a mediului. [...] Trebuie sa ai scula. [...] Scula inseamna capacitate creatoare. Putini sunt oamenii in stare sa creeze cu adevarat. cei mai multi se multumesc sa-si copieze predecesorii [...]. mai e nevoie de buze. Buzele au doua roluri. Mai intai ca preschimba cuvantul intr-un act senzual. ti-ai imaginat vreodata ce ar fi cuvantul fara buze? ar fi ceva de o raceala tampa, de-o uscaciune fara nici o nuanta… Al doilea rol este chiar mai important: buzele inchid gura cand ceva nu trebuie rostit. si mana are buzele ei, care o impiedica sa scrie ce nu trebuie scris.[...] …iti mai trebuie ureche si mana. Urechea e ca sa intelegi. [...] Mana-i ca sa te umpli te placere. [...] sa scrii fara placere e imoral. Scrisul poarta in sine toti germenii imoralitatii. Singura scuza a scriitorului este placerea. Un scriitor care n-ar simti placerea ar fi la fel de dezgustator ca un ticalos care ar viola o fetita fara nici o satisfactie..

[...] Mana este sediul placerii de a scrie. Si nu-i singurul: scrisul te face sa traiesti placerea cu pantecele, cu sexul, cu fruntea si cu maxilarele. [...] cand creeaza ceea ce are nevoie sa creeze, mana freamata de placere, devine un organ genial. [...] mana aluneca singura fara sa ceara parerea creierului. [...] Mana incearca in astfel de momente o voluptate asemanatoare, inrudita, fara indoiala, cu a calului apucat de nabadai sau a intemnitarului care evadeaza. Pe de alta parte, se impune inca o constatae: nu-i oare tulburator ca, si cand scriem, si cand ne masturbam, intrebuintam acelasi instrument, mana?”

Iubirea venusiana

Mereu gasesc ceva interesant în ideologiile lui Culianu si, cred eu, în asentimentul celui ce EXISTA. Pentru ca scriitorul asta face, reflecta existentialismul. Acum vorbim despre iubire interpretata contrar: fara de care realitatea ar fi spectrala sau, de cealalta parte, ’suferintele provocate de Venus solicita si raspund la ajutorul acordat de medicina’.

Jocul de smarald

Ficino

” Noi suntem cu adevarat universuri mici, iar lucrul acesta trebuie sa-l întelegem în litera lui, fiindca suntem facuti întocmai cum este facut Universul cel Mare.

Acum imaginati-va toate aceste marunte universuri inteligente, înzestrate cu toate aptitudinile, mai putin cele ale iubirii si compasiunii. Ar putea vorbi, dar nu conversa, pentru ca iubirea lor n-ar exprima afectiune si n-ar stabili legaturi. Ele vor avea republici si reguli, dar neînduratoare. Vor putea contempla bolta cereascasi pe Creatorul ei, dar vor contempla fara nici o emotie. Pe termen lung, asemenea fiinte lipsite de pasiuni ar pieri, aidoma frunzelor care, neprimind suficienta lumina de la soare,nu ajung niciodata sa înverzeasca.

[...] Daca esti venusian, lumea aceasta ti se va dezvalui în primul rând ca regatul lui Venus. Un venusian va fi îndemnat sa spuna ca lumea a fost creata de Venus, va suferi tot timpul din pricina iubirii, va fi fara întrerupere îndragostit fara sa-si dea seama ca iubeste iubirea si ca obiectul si procesul acestei iubiri îl formeaza chiar Zeita. Nu conteza cum si nici de ce , când din iubire îsi este suferinta, iar eu nu ma îndoiesc ca toti cunoasteti starea dulce-amara care stapâneste mintea si trupul deopotriva.[...]si atunci repet: în orice chip ai suferi din iubire, sa stii ca suferinta este semn ca Zeita ti-a raspuns, ca si ea este îndragostita de tine. Iubirea pe care o simti este Ea. Tu suferi doar pentru ca nu i-ai înteles mesajul. Si sa mai stii: cu cât suferi mai tare, cu atât mai mult te iubeste Zeita. Prin suferinta din iubire vei fi unit pe vesnicie cu Ea, si vei contempla toate Inteligentele celeste din paradisul venusian. Iar experienta, va spun, este câteodata, foarte arareori, posibila în viata aceasta, pentru îndragostitii care sufera cel mai mult. De aceea închei astfel: sa nu va împotriviti durerilor iubirii, caci ele va vor dezvalui tainele cerului”

d’Altavilla

“- De fapt, exista dovezi ca la început oamenii au resimtit iubirea ca pe un fel de boala si doar mai târziu ca pe o placere. Marele Galenus vorbeste despre un caz de ftizie grava care s-a dovedit a fi provocata de o tainica si nebuna pasiune. El cerceta pulsul uni barbat suferind, când ritmul batailor inimii i se accelera acestuia fara o cauza aparenta. Chiar în clipa aceea pe acolo trecea femeia pe care pacientul o iubea; mai târziu medicul repeta experienta doar rostind numele iubite, iar pulsul reactiona imediat. Marele medic l-a vindecat pe pacient îmbatându-l des si prescriindu-i relatii sexuale cât îl tineau puterile, precum si bai reci pentru ai tempera rumoarea.

[...] Ilustrul profesor Bernardus din Gordon, autorul lui Lilium medicinale, afirma ca boala iubirii poate fi fatala daca doctorul nu ia masuri imediate. Într-adevar, îndragostitul e posedat de imaginea iubitei, transmisa de spiritul vizual inimii, salas al lui sensus communis sau al fanteziei, unde chipul ei sta înfipt ca vârful unei sageti otravite, infectând tot sângele din artere. apoi imaginea este transmisa la încaperea anterioara creierului, sediul lui virtus imaginativa, este analizata în camera din mijloc, lacasul lui virtus ordinativa, si depozitata în cea de-a treia încapere, sediul lui virtus memorativa. Astfel sunt afectate toate facultatile subiectului, inclusiv virtus motiva si virtus procreativa, exceptie facând virtus visiva care e intensificata, caci pacientul doreste sa aibe tot timpul în fata ochilor obiectul pasiunii sale furibunde.

scris in data de 24.10.2007

Tinerete vesnica

Reteta urmatoare începe tot cu invariabilul butoias cu vin rosu de Valdarno si continua cum urmeaza: “Laetus in aeternum! Topeste si arde într-o tingire de fier o bucata de cositor si amesteca-i cenusa cu vin. Ia o uncie de aur si încalzeste-o într-un mojar, împreuna cu sare alba de mare ai apa. Pâna când sarea se dizolva, iar gustul ei dispare complet. Adauga lichidul la mixtura vin-cositor si lasa sa se evapore pâna capata consistenta unui sirop. Toarna-l iarasi într-un butoias de vin si vei obtine aur potabil. Bea un pahar dimineata si unul seara si vei ramîne vesnic tînar”
Culianu
scris in data de 19.10.2007

Conjunctiile astrale – mari schimbari ale omenirii

[...]Pietro credea în învataturile arabilor, conform carora Dumnezeu cînd a creat lumea a pus în miscare toate planetele care-o cîrmuiesc de la punctul zero al zodiacului, adica de la primul grad din Zodia Berbecului, ori echinoctiul de primavara. Astfel a început lumea, cu o Mare Conjunctie, si avem o Mare Conjunctie la fiecare noua sute saizeci de ani, si fiecare însemna o reînnoire totala si un nou început, o noua primavara pentru omenire. Asijderea, gresit cred ei ca la fiecare doua sute patruzeci de ani are loc o Conjunctie Medie în una din cele patru triplicitati: a Focului, a Aerului, a Apei si a Pamîntului. si în ele au loc multe conjunctii marunte, care însa de regula ramîn în zona aceleasi triplicitati, astfel ca devin însemnate numai cînd se schimba triplicitatea, la fiecare doua sute patruzeci de ani. În asemenea conditii – se spune – se nasc noi religii, iar sub semnul Conjunctiei Medii apar profetii si marii reformatori; unii sînt buni, altii sînt rai, conform semnului care patroneza conjunctia. Însa o data cu toate aceste evenimente se petrec si marile transformari si schimbari. Acum, baga de seama: prietenul nostru, poetul-astronom, era convins – ca si autorii arabi – ca prima Conjunctie Majora de la Facerea lumii a fost Potopul; a doua a fost marcata de legi bune, si cînd Marte s-a alaturat celor doua planete superioare au fost inventate rigorile razboiului; iar cînd Soarele li s-a alaturat, s-a nascut religia egipteana, proslavirea Soarelui si a celorlalte corpuri astrale. Apoi sase sute de ani mai tîrziu, s-a petrecut o Conjunctie Medie în Zodia Fecioarei, care e dominata de Mercur, si atunci au fost inventate stiintele, au înflorit filozofiile, iar Socrate, Platon si Aristotel s-au nascut pe rînd. Si unii afirma ca Mîntuitorul nostru Isus Cristos s-a nascut în timpul unei Conjunctii Mari; si sase sute de ani mai tîrziu a fost o Conjunc?ie Medie în semnul dominat de Venus, atunci pl?smuindu-se religia lui Mahomed, îng?duitoare cu toate voluptatile venusiene. Si va veni ziua – nu se stie cînd, dar unii cred ca s-a si întîmplat nu de mult – cînd va aparea Anticristul, iar atunci fie se va petrece sfîrsitul lumii, iar Cristos va judeca toate sufletele în trupul învierii, fie va avea loc o reîntinerire vernala a lumii.

Jocul de smarald – Culianu

scris in data de 18.10.2007

Fuziunea dragostei

Dedicatie  virtualilor

Cuprinde-ti iubitul in brate si strange-l cu putere pana simti ca a patruns cu toata fiinta lui in interiorul tau. E acolo si e al tau pe vecie!

Jocul de smarald__Culianu

Raza de soare ce-si are in ochii mei izvor

Atins-a ta gratioasa umbra

Spre inima-mi s-alergi grabit cu dor,

Tu, cel in care viata mea s-adumbra.

Inflacarata, vai, eu insami nu mai sunt,

Cu sangele pulsand tu-mi curgi in vine.

Pierduta-acum, nici viata cunoscand

Pana ce nu voi fi sadita in tine.

De tine pagubita, reflex amagitor,

Cu ochii mei cand in oglinda cat

Desarta-i forma-mi, din ea am plecat.

Golul ascuns, sub ast semn pot sa mor,

O carne vana-ntinsa intre flori.

Doar frumusetea ta e-n dulci culori.

“Singurul leac pentru dislocarea interioara a iubitorului ravasit este ca propria sa imagine sa fie primita in sufletul iubitului- altminteri, indragostitul expira in limbul pierderii de sine.”

iata si replica versurilor de mai sus:

Razele invapaiate ale sufletului

Din ochii mei de dor plini au tasnit

Ca doua albinute harnice

Care si-au atins telul in cele din urma.

Imaginea ta generoasa e purtata

Inapoi in inima mea unde se opreste.

Si repede in sange mi se cuibareste,

Incat fiinta mea e tulburata.

In suflet sunt nefericit

Si-n sangele meu infectat s-a intiparit

Chipul sau adorat. Iar inima mi se opreste.

Fiinta mea prea mica

Nu-i in stare sa-ti retina imaginea

Insolenta, rautacioasa, deformata.

Spatiul mental

Pour Dieu

Am citit carte dupa carte de Culianu si am abandonat, la un moment dat, din cauza lipsei de concentrare ce m-a acaparat de un timp. Vroiam sa prezint un rezumat a ce m-a impresionat cel mai tare la el si am sa incep cu o mica parte a gandurilor lui.

Spatiul mental

Adevarat punctul lui de vedere cum ca viziunile si calatoriile in alte lumi, explorarea acestor universuri se produce in imensul univers mental. Adica, realitatea este in mintea exploratorului, dar intrebarea mea este: de unde atata imaginatie? Sau nu este imaginatie? Ce ascundem in spatiu nostru mental si in completare vine intrebarea lui Culianu: ce si unde este spatiul nostru mental?

” In interiorul mintii noastre nu este loc in care visele si starile modificate ale constiintei sa nu ne poata conduce, desi psihologii afirma ca experientele ne sunt intim corelate fie cu experienta individuala, fie cu ceea ce exista deja in mintea noastra la nastere.”

Ultima afirmatie sa fie raspunsul la intrebarea mea: de unde atata imaginatie?

Ce sunt visele? Unde au loc visele si viziunile? Din ce sunt formate?

Spatiul mental este un univers complex ce exista in paralel cu lumea perceputa din afara noastra. Ambele sunt interdependente iar lumea exterioara nu ar putea exista fara lumea noastra mentala, iar ” universul mental isi imprumuta imaginile de la perceptii”. asrfel, diferite sunt impulsurile interne ale fiecaruia la perceperea lumii exterioare.

” Bolnavii mentali si poate copiii mici nu sunt in stare sa faca distinctie clara intre lumea interioara si cea exterioara”, dar cum lumea interioara este un construct al perceptiei noastre, ea este lipsita de obiectivitate. Lumea din afara noastra si cea dinauntrul nostru ar putea parea paralele, dar ele interfereaza in multe feluri si nici macar nu suntem siguri unde incepe una si unde se sfarseste cealalta. “Inseamna aceasta ca, in fapt, ele isi impart acelasi spatiu?”

Complexitatea acestei probleme ne arata cat de prost pregatiti suntem inca pentru a intelege pe deplin lumea noastra mentala.

Adevarul dublu

Jocul de smarald__I. P. Culianu

“[...] Dumnezeu este liber sa accepte sau sa respinga- asa cum ii e voia- regulile pe care El insusi le-a statornicit. Dupa cum se manifesta in lume, Dumnezeu este ordine, legitate, limitare; si totusi, ca potentialitate absoluta, El e liber sa aleaga intamplarea. In lume- in Soare, stele, flori, pietre, femei-,Dumnezeu e frumosul proportionat cu strictete; in El isusi insa, Dumnezeu, fiind dezordine oarba, e uratenia inspaimantatoare! De aceea nu am incetat sa ma intreb daca nu cumva uratul are tipare mai subtile decat frumosul, tipare inca nedescoperite de mintea omului nici ca entitate individuala, nici ca manifestare aparenta a cugetului colectiv doar”

15.07.2007</strong