Iubirea venusiana
Mereu gasesc ceva interesant în ideologiile lui Culianu si, cred eu, în asentimentul celui ce EXISTA. Pentru ca scriitorul asta face, reflecta existentialismul. Acum vorbim despre iubire interpretata contrar: fara de care realitatea ar fi spectrala sau, de cealalta parte, ’suferintele provocate de Venus solicita si raspund la ajutorul acordat de medicina’.
Jocul de smarald
Ficino
” Noi suntem cu adevarat universuri mici, iar lucrul acesta trebuie sa-l întelegem în litera lui, fiindca suntem facuti întocmai cum este facut Universul cel Mare.
Acum imaginati-va toate aceste marunte universuri inteligente, înzestrate cu toate aptitudinile, mai putin cele ale iubirii si compasiunii. Ar putea vorbi, dar nu conversa, pentru ca iubirea lor n-ar exprima afectiune si n-ar stabili legaturi. Ele vor avea republici si reguli, dar neînduratoare. Vor putea contempla bolta cereascasi pe Creatorul ei, dar vor contempla fara nici o emotie. Pe termen lung, asemenea fiinte lipsite de pasiuni ar pieri, aidoma frunzelor care, neprimind suficienta lumina de la soare,nu ajung niciodata sa înverzeasca.
[...] Daca esti venusian, lumea aceasta ti se va dezvalui în primul rând ca regatul lui Venus. Un venusian va fi îndemnat sa spuna ca lumea a fost creata de Venus, va suferi tot timpul din pricina iubirii, va fi fara întrerupere îndragostit fara sa-si dea seama ca iubeste iubirea si ca obiectul si procesul acestei iubiri îl formeaza chiar Zeita. Nu conteza cum si nici de ce , când din iubire îsi este suferinta, iar eu nu ma îndoiesc ca toti cunoasteti starea dulce-amara care stapâneste mintea si trupul deopotriva.[...]si atunci repet: în orice chip ai suferi din iubire, sa stii ca suferinta este semn ca Zeita ti-a raspuns, ca si ea este îndragostita de tine. Iubirea pe care o simti este Ea. Tu suferi doar pentru ca nu i-ai înteles mesajul. Si sa mai stii: cu cât suferi mai tare, cu atât mai mult te iubeste Zeita. Prin suferinta din iubire vei fi unit pe vesnicie cu Ea, si vei contempla toate Inteligentele celeste din paradisul venusian. Iar experienta, va spun, este câteodata, foarte arareori, posibila în viata aceasta, pentru îndragostitii care sufera cel mai mult. De aceea închei astfel: sa nu va împotriviti durerilor iubirii, caci ele va vor dezvalui tainele cerului”
d’Altavilla
“- De fapt, exista dovezi ca la început oamenii au resimtit iubirea ca pe un fel de boala si doar mai târziu ca pe o placere. Marele Galenus vorbeste despre un caz de ftizie grava care s-a dovedit a fi provocata de o tainica si nebuna pasiune. El cerceta pulsul uni barbat suferind, când ritmul batailor inimii i se accelera acestuia fara o cauza aparenta. Chiar în clipa aceea pe acolo trecea femeia pe care pacientul o iubea; mai târziu medicul repeta experienta doar rostind numele iubite, iar pulsul reactiona imediat. Marele medic l-a vindecat pe pacient îmbatându-l des si prescriindu-i relatii sexuale cât îl tineau puterile, precum si bai reci pentru ai tempera rumoarea.
[...] Ilustrul profesor Bernardus din Gordon, autorul lui Lilium medicinale, afirma ca boala iubirii poate fi fatala daca doctorul nu ia masuri imediate. Într-adevar, îndragostitul e posedat de imaginea iubitei, transmisa de spiritul vizual inimii, salas al lui sensus communis sau al fanteziei, unde chipul ei sta înfipt ca vârful unei sageti otravite, infectând tot sângele din artere. apoi imaginea este transmisa la încaperea anterioara creierului, sediul lui virtus imaginativa, este analizata în camera din mijloc, lacasul lui virtus ordinativa, si depozitata în cea de-a treia încapere, sediul lui virtus memorativa. Astfel sunt afectate toate facultatile subiectului, inclusiv virtus motiva si virtus procreativa, exceptie facând virtus visiva care e intensificata, caci pacientul doreste sa aibe tot timpul în fata ochilor obiectul pasiunii sale furibunde.
scris in data de 24.10.2007
Tinerete vesnica
Reteta urmatoare începe tot cu invariabilul butoias cu vin rosu de Valdarno si continua cum urmeaza: “Laetus in aeternum! Topeste si arde într-o tingire de fier o bucata de cositor si amesteca-i cenusa cu vin. Ia o uncie de aur si încalzeste-o într-un mojar, împreuna cu sare alba de mare ai apa. Pâna când sarea se dizolva, iar gustul ei dispare complet. Adauga lichidul la mixtura vin-cositor si lasa sa se evapore pâna capata consistenta unui sirop. Toarna-l iarasi într-un butoias de vin si vei obtine aur potabil. Bea un pahar dimineata si unul seara si vei ramîne vesnic tînar”
Culianu
scris in data de 19.10.2007
Conjunctiile astrale – mari schimbari ale omenirii
[...]Pietro credea în învataturile arabilor, conform carora Dumnezeu cînd a creat lumea a pus în miscare toate planetele care-o cîrmuiesc de la punctul zero al zodiacului, adica de la primul grad din Zodia Berbecului, ori echinoctiul de primavara. Astfel a început lumea, cu o Mare Conjunctie, si avem o Mare Conjunctie la fiecare noua sute saizeci de ani, si fiecare însemna o reînnoire totala si un nou început, o noua primavara pentru omenire. Asijderea, gresit cred ei ca la fiecare doua sute patruzeci de ani are loc o Conjunctie Medie în una din cele patru triplicitati: a Focului, a Aerului, a Apei si a Pamîntului. si în ele au loc multe conjunctii marunte, care însa de regula ramîn în zona aceleasi triplicitati, astfel ca devin însemnate numai cînd se schimba triplicitatea, la fiecare doua sute patruzeci de ani. În asemenea conditii – se spune – se nasc noi religii, iar sub semnul Conjunctiei Medii apar profetii si marii reformatori; unii sînt buni, altii sînt rai, conform semnului care patroneza conjunctia. Însa o data cu toate aceste evenimente se petrec si marile transformari si schimbari. Acum, baga de seama: prietenul nostru, poetul-astronom, era convins – ca si autorii arabi – ca prima Conjunctie Majora de la Facerea lumii a fost Potopul; a doua a fost marcata de legi bune, si cînd Marte s-a alaturat celor doua planete superioare au fost inventate rigorile razboiului; iar cînd Soarele li s-a alaturat, s-a nascut religia egipteana, proslavirea Soarelui si a celorlalte corpuri astrale. Apoi sase sute de ani mai tîrziu, s-a petrecut o Conjunctie Medie în Zodia Fecioarei, care e dominata de Mercur, si atunci au fost inventate stiintele, au înflorit filozofiile, iar Socrate, Platon si Aristotel s-au nascut pe rînd. Si unii afirma ca Mîntuitorul nostru Isus Cristos s-a nascut în timpul unei Conjunctii Mari; si sase sute de ani mai tîrziu a fost o Conjunc?ie Medie în semnul dominat de Venus, atunci pl?smuindu-se religia lui Mahomed, îng?duitoare cu toate voluptatile venusiene. Si va veni ziua – nu se stie cînd, dar unii cred ca s-a si întîmplat nu de mult – cînd va aparea Anticristul, iar atunci fie se va petrece sfîrsitul lumii, iar Cristos va judeca toate sufletele în trupul învierii, fie va avea loc o reîntinerire vernala a lumii.
Jocul de smarald – Culianu
scris in data de 18.10.2007
Fuziunea dragostei
Dedicatie virtualilor
Cuprinde-ti iubitul in brate si strange-l cu putere pana simti ca a patruns cu toata fiinta lui in interiorul tau. E acolo si e al tau pe vecie!
Jocul de smarald__Culianu
Raza de soare ce-si are in ochii mei izvor
Atins-a ta gratioasa umbra
Spre inima-mi s-alergi grabit cu dor,
Tu, cel in care viata mea s-adumbra.
Inflacarata, vai, eu insami nu mai sunt,
Cu sangele pulsand tu-mi curgi in vine.
Pierduta-acum, nici viata cunoscand
Pana ce nu voi fi sadita in tine.
De tine pagubita, reflex amagitor,
Cu ochii mei cand in oglinda cat
Desarta-i forma-mi, din ea am plecat.
Golul ascuns, sub ast semn pot sa mor,
O carne vana-ntinsa intre flori.
Doar frumusetea ta e-n dulci culori.
“Singurul leac pentru dislocarea interioara a iubitorului ravasit este ca propria sa imagine sa fie primita in sufletul iubitului- altminteri, indragostitul expira in limbul pierderii de sine.”
iata si replica versurilor de mai sus:
Razele invapaiate ale sufletului
Din ochii mei de dor plini au tasnit
Ca doua albinute harnice
Care si-au atins telul in cele din urma.
Imaginea ta generoasa e purtata
Inapoi in inima mea unde se opreste.
Si repede in sange mi se cuibareste,
Incat fiinta mea e tulburata.
In suflet sunt nefericit
Si-n sangele meu infectat s-a intiparit
Chipul sau adorat. Iar inima mi se opreste.
Fiinta mea prea mica
Nu-i in stare sa-ti retina imaginea
Insolenta, rautacioasa, deformata.
Spatiul mental
Pour Dieu
Am citit carte dupa carte de Culianu si am abandonat, la un moment dat, din cauza lipsei de concentrare ce m-a acaparat de un timp. Vroiam sa prezint un rezumat a ce m-a impresionat cel mai tare la el si am sa incep cu o mica parte a gandurilor lui.
Spatiul mental
Adevarat punctul lui de vedere cum ca viziunile si calatoriile in alte lumi, explorarea acestor universuri se produce in imensul univers mental. Adica, realitatea este in mintea exploratorului, dar intrebarea mea este: de unde atata imaginatie? Sau nu este imaginatie? Ce ascundem in spatiu nostru mental si in completare vine intrebarea lui Culianu: ce si unde este spatiul nostru mental?
” In interiorul mintii noastre nu este loc in care visele si starile modificate ale constiintei sa nu ne poata conduce, desi psihologii afirma ca experientele ne sunt intim corelate fie cu experienta individuala, fie cu ceea ce exista deja in mintea noastra la nastere.”
Ultima afirmatie sa fie raspunsul la intrebarea mea: de unde atata imaginatie?
Ce sunt visele? Unde au loc visele si viziunile? Din ce sunt formate?
Spatiul mental este un univers complex ce exista in paralel cu lumea perceputa din afara noastra. Ambele sunt interdependente iar lumea exterioara nu ar putea exista fara lumea noastra mentala, iar ” universul mental isi imprumuta imaginile de la perceptii”. asrfel, diferite sunt impulsurile interne ale fiecaruia la perceperea lumii exterioare.
” Bolnavii mentali si poate copiii mici nu sunt in stare sa faca distinctie clara intre lumea interioara si cea exterioara”, dar cum lumea interioara este un construct al perceptiei noastre, ea este lipsita de obiectivitate. Lumea din afara noastra si cea dinauntrul nostru ar putea parea paralele, dar ele interfereaza in multe feluri si nici macar nu suntem siguri unde incepe una si unde se sfarseste cealalta. “Inseamna aceasta ca, in fapt, ele isi impart acelasi spatiu?”
Complexitatea acestei probleme ne arata cat de prost pregatiti suntem inca pentru a intelege pe deplin lumea noastra mentala.
(mai mult…)
Adevarul dublu
Jocul de smarald__I. P. Culianu
“[...] Dumnezeu este liber sa accepte sau sa respinga- asa cum ii e voia- regulile pe care El insusi le-a statornicit. Dupa cum se manifesta in lume, Dumnezeu este ordine, legitate, limitare; si totusi, ca potentialitate absoluta, El e liber sa aleaga intamplarea. In lume- in Soare, stele, flori, pietre, femei-,Dumnezeu e frumosul proportionat cu strictete; in El isusi insa, Dumnezeu, fiind dezordine oarba, e uratenia inspaimantatoare! De aceea nu am incetat sa ma intreb daca nu cumva uratul are tipare mai subtile decat frumosul, tipare inca nedescoperite de mintea omului nici ca entitate individuala, nici ca manifestare aparenta a cugetului colectiv doar”
15.07.2007</strong
Iadul vechilor extatici iranieni
De la Alma imi vine inspiratia acestui subiect. Ea a descris Raiul perfect .
Mintea omului cu bune si rele plasmuieste lumi ce par reale iar daca te amesteci in ele devin ale tale.
Una din cele mai urate inchipuiri despre Iad o intalnim la vechi iranieni.
In primul rand, sufletul pacatos este intampinat de un vant rece si urat mirositor, vant ce aduce cu el faptele pacatosului sub forme inspaimantatoare, cum ar fi prostituate dezbracate, corupte, obscene cu genunchii diformi si cu posteriorul proeminent. (Cartea lui Arda-Viraz). Oricine inspira duhoarea emanata din iad, se zbate, tremura si cade.
Principalele pacate sunt cele de natura sexuala, dar nu numai. Aici ajung sodomitii, dar si femeile ce au atins apa si focul in timpul menstruatiei, barbati care au avut contacte sexuale cu femei aflate in timpul ciclului menstrual, femei adultere, oameni care au urinat stand in picioare, femei care s-au certat cu sotii lor, hoti, stapanitori rai, taietori de vite, vrajitoare, eretici s.a.m.d.
Cea mai mare parte a nefericitilor din iad se indoapa cu excremente. Aici s-a intalnit o femeie care isi sfasie sanii cu un pieptene de fier, pt ca s-a purtat rau cu sotul si stapanul ei si s-a gatit si s-a destrabalat cu sotii altora; alta linge un cuptor incins pana la rosu, pe care il tine in palma, pt ca a avut limba ascutita si s-a certat cu stapanul ei si nu a fost supusa si a refuzat sa aibe contact sexual ori de cate ori a vrut acesta.
Daca vi se pare putin, atunci aici se mai intalnesc si femei spanzurate cu capul in jos, iar sperma a tot felul de demoni, duhori si murdarii le curg continuu in gura si in nas, caci ele refuzasera sa aibe contact sexual cu sotii lor.
Iadul abunda de femei adultere, femei care au facut avorturi sau au comis abominabilul delict de a se farda.
Dupa Culianu “Calatorii in lumea de dincolo”
12.06.2007


lasă un comentariu